A fi sau a nu fi copil cuminte – ep. 1

Încă de când eram mică mama mă zăpăcea pur și simplu cu un singur sfat: „Fii cuminte!”, de parcă orice altceva n-ar mai fi contat. Sincer, niciodată nu am înțeles pe deplin ce înseamnă cumințenia din punctul mamei de vedere, dar pe parcurs am început să îi înțeleg sistemul de valori.

Dacă pentru mama a fi cuminte însemna a avea o culoare de păr normală, o frizură acceptată de societate, fără piercinguri și tatuaje pentru mine a fi cuminte însemna să nu iau droguri, să nu intru în scandaluri, să mă duc la școală și chiar să învăț ceva de acolo, să mă duc în club și să nu-mi pierd mințile.

Privind în urmă, îmi amintesc perfect reacția mamei când m-a găsit în clasa a șaptea (în vacanța de vară) – asta însemnând prin 2005 – fuchsia în cap. I-au scăpat plasele din mână. A început scandalul: că ea m-a lăsat normală și eu îmi bat joc de capul meu, că mă văd vecinii, că o să regret și alte replici universale de-ale mamelor. Reacțiile ei nu mă mișcau prea tare. Mie chiar îmi placea părul meu și oricum urma să ma vopsesc când începeam școala. Cel puțin așa credeam eu. Ajunge și tata acasă, calm și impasibil ca de obicei. Realizează schimbarea de culoare (eu sunt brunetă natural, deci a trebuit să mă decolorez), dar își ascunde perfect uimirea. Nu-i convine, dar nu-mi spune nimic. Îmi propune ca seara să „ieșim undeva” așa ca tată-fiică. În mintea mea, nu exista o ocazie mai bună pentru a-mi etala noua culoare. Mama, deja dezorientată, abandonase orice speranță. Adică ea era, aparent, singura nebună căreia i se părea neportivit ca fata de 13 ani să fie roz în cap. Tatălui părea să-i placă, ba chiar răsplătea totul cu o ieșire. Vine seara, ne urcăm în mașină și plecăm. Locul, așa cum spunea tata, avea să fie o surpriză. Pe drum, punem un pariu. Urma să trecem pe centură pentru a ajunge la locul-minune. Dacă urma să vedem o singură „fetiță” roz în cap, urma să mă vopsesc, dacă nu, se vopsea tata. Roz. Nu m-am gândit prea mult, oricum, în capul meu era aproape imposibil ca să găsim o „fetiță” fuchsia. Am pus pariul. Nu pot să vă spun cât de mare a fost uimirea mea când prima din „meniu” era o uzată brunetă cu porțiuni roz. Pierdusem pariul, dar măcar aveam până a doua zi să-mi admir culoarea, plus că ieșirea abia începea. În scurt timp ajungem la locul-minune: Carrefour Militari. Nu înțelegeam prea multe, dar imediat ce am intrat în magazin am fost condusă de tata la raftul cu vopsele de păr unde am putut alege dintre toate firmele disponibile nuanța de brunet. Odată ajunsă acasă, mama a fost atât de satisfăcută de lecția tatălui încât n-a mai rezistat până a doua zi și m-a vopsit în toiul nopții.

Mai multe despre mine în rolul de copil cuminte, în episoadele viitoare.

Anunțuri

Un comentariu

  1. Black Ares · Octombrie 7, 2014

    Toti avem perioadele noastre de rebeliune, dar toti ajung sa le regrete mai tarziu, sau, alternativ, ajung

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s